Ştefan fusese acuzat că rostise „cuvinte de hulă împotriva lui Moise“ (cap. 6.11). Vedem însă, din contră, cu ce veneraţie deosebită vorbeşte el despre acest patriarh! Frumuseţea pe care Dumnezeu o vedea în acel copil încă de la naştere (v. 20), mai târziu puterea lui în cuvinte şi în fapte (v. 22), dragostea pentru fraţii lui care l-a îndemnat să-i cerceteze (v. 23), incapacitatea de a fi înţeles, cu care este întâmpinat din partea lor când a vrut să-i elibereze (v. 25,35) sunt tot atâtea trăsături care ar fi trebuit să poarte privirea poporului spre Mântuitorul pe care L-au respins. De altfel, însuşi Moise vestise venirea Sa, îndemnându-i să asculte de El (v. 37). Şi Petru, înainte de Ştefan, citase deja Deuteronom 18.15 în cuvântarea sa din cap. 3.22. Dublă mărturie despre împlinirea Scripturilor! Poporul însă s-a arătat nesupus şi idolatru încă de la începutul istoriei sale şi, în pofida celor mai mari dovezi de dragoste şi de răbdare din partea lui Dumnezeu, caracterul său natural nu s-a schimbat. Aşa sunt şi sărmanele noastre inimi. Cât de departe ne-am putea întoarce printre amintiri, chiar până în frageda noastră pruncie, vom regăsi neascultarea şi pofta. Numai puterea lui Dumnezeu a putut să ne dea o altă natură.