Când Petru a explicat cu câtă meticulozitate păzise el legile legate de consumul exclusiv al alimentelor „cuşer", glasul din cer a spus: „Ce a curăţit Dumnezeu să nu numeşti spurcat." Acest dialog s-a repetat de trei ori, după care faţa de masă s-a întors în cer.
Este limpede că vedenia a avut o semnificaţie mult mai adâncă decât simpla chestiune legată de consumul unor alimente - curate sau necurate. E adevărat, că odată cu apariţia credinţei creştine, aceste reguli privitoare la alimente nu mai aveau nici o valabilitate. Dar adevărata semnificaţie a vedeniei a constat în faptul că Dumnezeu era pe cale să deschidă uşa credinţei pentru Neamuri. Ca evreu, Petru îi privise din totdeauna pe ne-evrei ca fiind necuraţi, străini, venetici şi oameni fără Dumnezeu. Dar acum Dumnezeu avea să înfăptuiască o lucrare inedită. Neamurile (simbolizate de animalele şi păsările necurate din faţa de masă) aveau să primească Duhul Sfânt în acelaşi fel în care L-au primit deja iudeii (animalele şi păsările curate). Deosebirile de ordin naţional şi religios aveau să dispară, toţi credincioşii adevăraţi în Domnul Isus fiind una, la acelaşi nivel al părtăşiei creştine.