Aici se reliefează marea ingeniozitate şi meritul deosebit al lui Pavel de a fi ştiut să-i încredinţeze pe presbiterii efeseni lui Dumnezeu şi cuvântului harului Său. Observaţi că nu i-a încredinţat în mâna altor conducători religioşi sau în mâna unor presupuşi succesori ai apostolilor, ci i-a încredinţat lui Dumnezeu şi Bibliei. Este o mărturie elocventă a suficienţei Scripturii, cuvântului inspirat al lui Dumnezeu. Scripturile sunt acelea care pot să-i zidească pe credincioşi şi să le dea o moştenire printre toţi cei sfinţiţi.