Una dintre cele câteva interpretări conservatoare ale relatării Genezei despre creaţie, ipoteza creaţie-reconstrucţie, spune că între versetele 1 şi 2 s-a petrecut o mare catastrofă, (alţii pun catastrofa înaintea versetului 1 şi-l văd ca pe o afirmaţie rezumată) poate căderea lui Satan (vezi Ezechiel 28:11-19). Aceasta a făcut ca tot ceea ce Dumnezeu crease la origine perfect să devină pustiu şi gol (tohu wabohu). De vreme ce Dumnezeu nu crease pământul pustiu şi gol (vezi Isaia 45:18), numai un cataclism puternic ar fi putut explica condiţiile haotice din versetul 2. Adepţii acestui punct de vedere scot în evidenţă că, de fapt, cuvântul tradus prin ,,era" (hayetha) putea fi tradus şi prin: „devenise" (în orice caz, verbul ebraic hayah este de obicei urmat de prepoziţia le când înseamnă „devine", dar nu este cazul aici). Deci, pământul „devenise pustiu şi gol".
Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor, în pregătirea marelui act creator şi de reconstrucţie care avea să urmeze. Versetele următoare descriu cele şase zile ale creaţiei şi reconstrucţiei care au pregătit pământul pentru a putea fi locuit de oameni.