Fericirea omului în Eden va fi de scurtă durată. Deghizat în şarpe, diavolul pătrunde în grădină şi câştigă încrederea femeii, strecurându-i în acelaşi timp în inimă neîncrederea faţă de Dumnezeu. «Dumnezeu nu te iubeşte – şopteşte el – de vreme ce te lipseşte de un asemenea avantaj. Nu numai că nu veţi muri», ci „veţi fi ca Dumnezeu“ (v.5). Mincinosul seamănă astfel mândria şi invidia în sărmana inimă omenească (citiţi în antiteză Filipeni 2.6).„Pofta, după ce a zămislit, naşte păcatul“ (Iacov 1.14, 15). Omul a fost înşelat: cunoaşterea binelui şi răului nu i-a dat nici o putere ca să facă binele şi nici nu l-a ajutat să se ferească de rău. Primul său efect a fost că l-a făcut conştient de goliciunea sa: stare firească de care el se ruşinează. Şorţul din frunze de smochin pe care şi l-a făcut nu este altceva decât o imagine a eforturilor umanităţii de a-şi ascunde mizeria morală. Dar „totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face“ (Evrei 4.13). „Unde eşti?“ (v. 9). „Ai mâncat din pom?“ (v. 11). „Ce ai făcut?“ (v. 13) – întrebări la fel de teribile, care nu admit eschivări sau scuze.