Prima urmare a păcatului a fost sentimentul ruşinii şi al fricii. Şorţurile din frunze de smochin vorbesc despre încercarea omului de a se salva printr-o religie a faptelor bune, fără jertfă de sânge. Când Dumnezeu le cere socoteală, păcătoşii se scuză. Adam a spus: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie cu mine"... ca şi cum L-ar fi învinuit pe Dumnezeu (vezi Proverbe 19:3). Eva a spus: „Şarpele..." (versetul 13).
În dragostea şi îndurarea Sa, Dumnezeu şi-a căutat creaturile căzute, întrebând: „Unde eşti?" Această întrebare dovedeşte două lucruri: că omul era pierdut şi că Dumnezeu venise să caute. A demonstrat păcatul omului şi harul lui Dumnezeu. Dumnezeu ia iniţiativa în ce priveşte mântuirea, demonstrând chiar lucrul de care Satan a făcut-o pe Eva să se îndoiască: dragostea Lui.