Fără să facă cercetările de rigoare, stăpânul lui Iosif îl aruncă pe Iosif în temniţă, dar chiar şi acolo el a fost binecuvântat de Dumnezeu şi i s-a încredinţat o funcţie de mare răspundere. Faptul că Iosif nu a fost executat ar putea indica faptul că Potifar nu şi-a crezut soţia pe deplin; nu putea să nu-i cunoască adevăratul caracter. Adevărul din Romani 8:28 este expus minunat în acest capitol. Dumnezeu lucra din culise pentru Iosif. Acesta s-a împotrivit ispitei şi a căutat să evite ocaziile de păcătuire (versetele 8-10). Cu toate acestea, seducătoarea lui l-a acuzat pe nedrept. Şi iată cum, pentru a doua oară, Iosif este aruncat în lanţuri (Psalmul 105:17-19). În aceste împrejurări poate cineva ar spune că ar fi fost îndreptăţit să se mânie. Numai că Iosif nu a trăit sub presiunea împrejurărilor, ci deasupra lor, drept care a văzut mâna lui Dumnezeu în ele. Timpul petrecut în închisoare a fost „o perioadă de pregătire pentru guvernare". Astfel răul pe care i l-au dorit alţii s-a întors spre bine.