Viziunea din cap. 24 corespunde unui moment în care Nebucadneţar deportase deja în Babilon o parte din Iuda, împreună cu împăratul său, Ieconia (sau „Ioiachin“, sau „Conia“, cap. 22.24). Profetului îi apar două coşuri cu smochine. Cele dintâi sunt minunate, foarte bune; celelalte, groaznice şi de nemâncat. Contrar cu ceea ce am putea gândi, smochinele rele sunt imaginea locuitorilor din Iuda rămaşi în ţară, în timp ce smochinele foarte bune îi reprezintă pe cei deportaţi. La timpul hotărât, Domnul îi va face pe cei «transportaţi» să prospere şi îi va aduce înapoi. Deşi dureroasă, această scoatere din ţara şi din obiceiurile lor este conform voii lui Dumnezeu şi se va întoarce spre folosul lor.Dintre promisiunile care le sunt făcute, cea mai preţioasă este, cu siguranţă, cea din v. 7: „Le voi da o inimă ca să Mă cunoască“. Este promisiunea care ne aminteşte că prin inimă, şi nu prin pricepere, Îl poate cunoaşte omul pe Dumnezeu!Să remarcăm că nu apare şi un al treilea coş, şi aceasta pentru că, înaintea lui Dumnezeu, într-o manieră generală, nu există o poziţie intermediară. Ca şi printre oameni astăzi, nu se pot recunoaşte decât vii şi morţi, „copii ai luminii“ şi „copii ai mâniei“ (Efeseni 2.3; 5.8). Noi de care parte ne găsim?