Capitolul 25 încheie, ca să spunem aşa, această parte a profeţiei, făcând un rezumat general al judecăţii lui Dumnezeu pe pământul pe care îl da în mâinile lui Nebucadneţar. Aplicaţia imediată la evenimentele deja împlinite nu prezintă mari dificultăţi, dar sunt dificultăţi dacă încercăm să facem aluzie la zilele din urmă. În primul rând Israel, care a avut întotdeauna uşa deschisă, este judecat. Capitolul începe vestind judecata lui Dumnezeu asupra Ierusalimului pentru că refuzase să asculte chemarea la pocăinţă care îi fusese adresată timp de douăzecişitrei de ani. Aici remarcăm împietrirea inimii poporului care se încăpăţâna în rău şi refuza să-şi plece gâtul înaintea mărturiei lui Dumnezeu în pofida strădaniei lui Dumnezeu - dacă putem spune aşa - de a-i avertiza. În fine, aşa vorbeşte Dumnezeu: “Yahve i-a trimis la voi pe toţi slujitorii Săi, profeţii, sculându-i de dimineaţă şi trimiţându-i, dar voi n-aţi ascultat” (Ieremia 25:4, v şi 2. Cron 36:15).

Şi Yahve propusese dintotdeauna poporului o binecuvântare deplină şi îmbelşugată dacă s-ar fi pocăit, dar poporul nu a vrut să se pocăiască. Yahve a anunţat că avea să aducă toate popoarele din nord sub conducerea lui Nebucadneţar împotriva Ierusalimului şi împotriva naţiunilor din vecinătate pentru ca aceştia din urmă să bea cupa judecăţii pe care El le-o pregătise. Ierusalimul urma să-i slujească împăratului Babilonului timp de şaptezeci de ani, după care însuşi împăratul Babilonului avea să fie judecat şi pedepsit, după cum profeţise Ieremia împotriva tuturor acelor naţiuni, pentru că judecata care trebuia să înceapă la Ierusalim avea să fie o judecată universală. Ceea ce trebuia să se întâmple imediat era judecata naţiunilor din vecinătatea Palestinei şi apoi urma judecata Babilonului, care a fost instrumentul pentru judecata anterioară. Faptul că cetatea chemată cu numele lui Yahve a trebuit să fie pustiită implica judecata tuturor naţiunilor, drept care, în acţiunea simbolică a profeţiei, toate naţiunile care erau în relaţie cu Israel, toate cele cunoscute în acea vreme, au fost forţate să bea acea cupă. Dar profeţia foloseşte termeni care se extind la toate naţiunile de pe pământ. Aplicaţia versetului 26 nu merge dincolo de ceea ce s-a întâmplat prin intermediul lui Nebucadneţar, împăratul Şeşacului, care trebuia să bea şi el cupa după ceilalţi. Capitolul cuprinde principiul judecăţii universale. În versetele 29-38 este expus răul universal. Singura întrebare care poate fi pusă este aceea dacă în această distrugere ulterioară a tuturor împărăţiilor pământului expresia “împăratul Şeşacului” se aplică unei naţiuni care stăpâneşte acelaşi teritoriu sau este exclusiv cu privire la Nebucadneţar. Mă-ndoiesc că s-ar aplica la altcineva decât la împăratul Nebucadneţar. Tabloul judecăţii generale încheie prima parte a acestei profeţii, iar ceea ce urmează ne prezintă detalii cu privire la cazuri particulare.