În timpul asedierii Ierusalimului, Domnul îi dă lui Ieremia misiunea transmiterii unui mesaj personal către împăratul Zedechia (v. 2-6), fără-ndoială, celui la care face referire v. 3 din cap. 32. Dumnezeu îi promite împăratului că-l cruţă şi că va avea parte de o moarte paşnică („în pace“). Din v. 8-9 aflăm că intenţiile împăratului nu fuseseră rele; el chiar era animat de o oarecare bunăvoinţă faţă de Ieremia (cap. 38.10,16), dar îi lipsea cu desăvârşire tăria de caracter. Nu avea puterea pe care credinţa i-o va da lui Neemia într-o situaţie similară (vezi Neemia 5). După ce a decretat punerea în libertate a tuturor robilor evrei, Zedechia nu este în stare să respecte mult timp această hotărâre. Atunci Domnul îi aduce aminte care sunt, în această privinţă, instrucţiunile clare ale legii, de care părinţii lui nu ţinuseră deloc cont. Şi noi ne amintim de învăţăturile cu privire la robul care, din dragoste, nu voia să fie eliberat, frumos antetip al Domnului Isus (Exod 21.2-6).Dumnezeu urma să Se folosească de acţiunea răutăcioasă a acestor oameni, pentru a le ilustra pedeapsa care-i aştepta. El va acţiona asemeni lor, altfel spus, retrăgându-le libertatea pe care le-o dăruise odinioară şi aservindu-i împăratului Babilonului (Luca 6.38).