Odată cu distrugerea Ierusalimului şi cu capturarea celui din urmă împărat, Nebucadneţar a anihilat orice posibilitate de revoltă în ţara lui Iuda. A lăsat totuşi acolo un număr de locuitori dintre cei mai săraci, pentru a nu rămâne ţara pustie, punându-l ca şef peste aceştia pe Ghedalia, un guvernator agreat de toţi. În tot acest timp vedem cum Domnul veghează în har asupra celor cruţaţi de deportare, făcându-i să aibă recolte bogate (v. 12; comp. cu Proverbe 30.25).Regretabil însă, această perioadă favorabilă nu este de durată. Dumnezeu, Cel care cunoaşte inimile, permite accesul altor evenimente tragice, menite să le descopere starea inimii. Sub înfăţişarea împăratului fiilor lui Amon (v. 14), apare pe scenă vechiul vrăjmaş al lui Israel, pe care poate îl credeam zdrobit. El există însă întotdeauna şi nu-şi schimbă pornirile rele; dimpotrivă, şi le manifestă ori de câte ori slăbiciunea poporului îi dă ocazia. Este vorba de Satan, marele nostru vrăjmaş, şi acesta este felul său de a acţiona: niciodată nu depune armele, ci întotdeauna caută să profite de tot ceea ce ne slăbeşte rezistenţa: oboseală, comoditate, lipsă de vigilenţă... Cu ajutorul lui Baalis, Ismael, fără-ndoială invidios pe Ghedalia pentru autoritatea lui, organizează un complot şi îi ucide mişeleşte pe Ghedalia şi pe evreii aflaţi cu el la Miţpa.