Aici Domnul Isus le-a citat iudeilor versetul 6 din Psalmul 82, numind cuvintele acestea drept parte din Lege. Cu alte cuvinte, au fost luate din Vechiul Testament pe care ei l-au recunoscut ca fiind Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Iată cum sună întregul verset: „Eu am zis: Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui-Prea-înalt." Psalmul a fost adresat judecătorilor Israelului. Ei au fost numiţi „dumnezei" nu pentru că ar fi fost divini, ci pentru că îl reprezentau pe Dumnezeu când judecau poporul. Termenul ebraic pentru „dumnezei" (elohim) înseamnă la origine „puternici" şi poate fi aplicat unor persoane cu vază, cum erau judecătorii. (Reiese clar din restul psalmului că judecătorii erau doar oameni, şi nu zeităţi, pentru că au judecat strâmb poporul, purtându-se cu părtinire şi strâmbătate.)