În această evanghelie nu întâlnim parabole. Acela care este „Cuvântul“ Se adresează oamenilor printr-un limbaj direct. În schimb, ce preţioase imagini şi comparaţii foloseşte Domnul pentru a ni Se descoperi! Vedeţi pasajele în care El afirmă: „Eu sunt …“ (6.35,48,51; 8.12; 10.7,9,11,14; 11.25; 14.6; 15.1,5). „Eu sunt uşa oilor“, spune El în versetul 7 şi în versetul 9. Pentru a fi mântuiţi, este necesar să intrăm „prin El“ (comp. cu Efeseni 2.18). Dar noi avem nevoie să fim şi conduşi. Lăsaţi de capul nostru, suntem precum oaia, animal lipsit de inteligenţă, care se rătăceşte atunci când nu este condusă (citiţi Isaia 53.6). În contrast cu oamenii plătiţi, cu hoţii şi cu tâlharii, abili în a pustii sufletele, Isus Se prezintă aşadar ca Păstorul cel bun (v. 11 şi 14). Şi, în acest sens, aduce două dovezi. Cea dintâi este darul de bunăvoie al vieţii Sale pentru a-Şi răscumpăra oile, mărturie supremă a dragostei Sale pentru ele şi totodată – să nu uităm – motiv al dragostei Tatălui pentru El (v. 17).Cea de-a doua dovadă este cunoaşterea pe care El o are faţă de oile Sale şi, reciproc, pe care ele o au faţă de Păstorul lor (v. 14). O legătură atât de strânsă confirmă drepturile pe care le are asupra turmei şi asupra inimii fiecăruia dintre noi.