„Singurul Fiu“ făcându-L cunoscut pe Tatăl – astfel poate fi rezumată această evanghelie (v. 18; vezi 1 Ioan 4.9). Primul verset deja, în care fiecare termen trebuie bine cântărit, Îl prezintă ca fiind Cuvântul, o Persoană eternă, distinctă de Dumnezeu, şi totuşi Dumnezeu. Cât de departe ne pot purta în trecut gândurile noastre, Cuvântul era (Psalmul 90.2). Acest Cuvânt creator însă, unica sursă de viaţă şi de lumină, nu ni se adresează din înălţimea cerului; nu, ci a venit în lume (v. 9), supunându-Se limitelor noastre de spaţiu şi de timp. Ce taină de nepătruns: „Cuvântul S-a făcut carne“ (v. 14; 1 Timotei 3.16)! Şi n-a venit ca un mesager grăbit, care se întoarce repede la cel care l-a trimis. El „a locuit“ (Şi-a făcut cortul) în mijlocul nostru, fără totuşi a înceta vreodată să fie „în sânul Tatălui“ (v. 18). Tot ceea ce este Dumnezeu prin însăşi natura Sa: dragoste şi lumină (har pentru inima păcătosului şi adevăr pentru conştiinţa acestuia), s-a apropiat de noi şi a strălucit în această Persoană minunată. Întunecimile morale ale omului n-au înţeles însă adevărata lumină (v. 5). Lumea nu şi-a cunoscut Creatorul. Ai Săi nu L-au primit pe Mesia al lor (v. 11). Cât despre tine, cititorule, L-ai primit? Dacă răspunsul tău la această întrebare este da, atunci eşti un copil al lui Dumnezeu (v. 12; Galateni 3.26).