La început era Cuvântul. El nu a avut un început al Său, ci există din veşnicia veşniciilor. Oricât de departe în timpul trecut ar putea pătrunde omul cu mintea, ar constata că Domnul Isus era prezent în oricare din aceste timpuri. El nu a fost creat niciodată. El nu a avut o obârşie, ceea ce explică de ce autorul nu găseşte de cuviinţă să insereze în această evanghelie a Fiului lui Dumnezeu o genealogie a Sa.
Cuvântul era cu Dumnezeu. El avea o personalitate separată şi distinctă. El nu era doar o idee, un gând, o noţiune sau un gen vag de exemplu, ci o Persoană reală, care trăia cu Dumnezeu.
Cuvântul era Dumnezeu. Nu numai că locuia cu Dumnezeu, ci era El însuşi Dumnezeu.
Biblia ne învaţă că există un singur Dumnezeu şi că sunt trei Persoane în cadrul Dumnezeirii - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. În acest verset sunt menţionate două din Persoanele Dumnezeirii - Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul. Este doar prima din numeroasele afirmaţii clare din această Evanghelie că Isus Cristos este Dumnezeu. Nu e de ajuns a se afirma că El este „un dumnezeu", respectiv unul având atribute de dumnezeu sau fiind de natură divină. Biblia afirmă fără echivoc că Isus Cristos este Dumnezeu.