Liderii au simţit că nu-şi mai pot permite să rămână pasivi. Dacă nu intervenim - şi-au zis ei - masele vor fi convinse de minunile lui Isus. Or, dacă oamenii aveau să-L recunoască pe Isus de Rege, asta va atrage repercusiuni grave din partea Romei. Romanii vor crede că Isus a venit să le răstoarne imperiul şi vor interveni pedepsindu-i pe iudei. Sintagma: „vor veni romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi poporul nostru" înseamnă că romanii vor distruge templul şi îi vor împrăştia pe iudei. Dar chiar aşa s-a întâmplat în anul 70 d.Cr. - însă nu pentru că iudeii L-au acceptat pe Domnul, ci pentru că L-au respins, după cum se exprimă F.B. Meyer:
Creştinismul periclitează întreprinderi, subminează afaceri rentabile, dar necinstite, smulge clienţi de la altarele diavolului, atacă investiţii şi întoarce lumea pe dos. Este un lucru supărător, agasant şi distrugător de profit.