Unii leagă versetul 1 de ultimul verset din capitolul 13, considerând că sunt cuvinte adresate lui Petru. Cu alte cuvinte, deşi el urma în curând să se lepede de Domnul, totuşi i se adresează cuvinte de mângâiere. Dar folosirea persoanei a doua plural în textul grec arată că Domnul S-a adresat tuturor ucenicilor, iar pauza de la sfârşitul capitolului 13 este justificată. Gândul care se desprinde din verset pare să fie următorul: „Eu mă duc şi voi nu Mă veţi mai vedea. Dar să nu vi se tulbure inima. Voi aveţi credinţă în Dumnezeu, chiar dacă nu Mă veţi vedea. Acum credeţi în Mine în acelaşi mod." Iată o altă declaraţie importantă de egalitate cu Dumnezeu!