Ce mângâiere trebuie să fi fost pentru ucenici să ştie că deşi Domnul va pleca de la ei, ei se vor putea ruga Tatălui în Numele Lui, primind ceea ce au cerut! Versetul acesta nu înseamnă că un credincios poate obţine tot ce doreşte de la Dumnezeu. Cheia înţelegerii versetului o constituie făgăduinţa din cuvintele în numele Meu - tot ce veţi cere în numele Meu. A cere în Numele lui Isus nu înseamnă doar a adăuga Numele Lui la sfârşitul rugăciunii, ci înseamnă să cerem în conformitate cu voia şi cu gândul Său. Înseamnă să cerem acele lucruri care îl vor proslăvi pe Dumnezeu, care vor aduce binecuvântare omenirii şi vor fi spre folosul nostru spiritual.
Pentru a putea cere în Numele lui Cristos, trebuie să trăim în părtăşie strânsă cu El. Altfel nu putem cunoaşte atitudinea Lui. Cu cât vom fi mai aproape de El, cu atât mai mult se vor identifica dorinţele noastre cu ale Lui. Tatăl este proslăvit în Fiul, pentru că Fiul nu doreşte decât acele lucruri care Îi sunt plăcute lui Dumnezeu. Pe măsură ce se fac astfel de rugăciuni şi li se dă răspuns, Dumnezeu este proslăvit.