Acest verset minunat arată limpede că Domnul Isus Cristos este calea spre cer. El nu se mulţumeşte doar să ne arate calea, ci chiar El însuşi este calea. Mântuirea este într-o Persoană. Acceptă acea Persoană ca Mântuitor al tău şi vei fi salvat. Creştinismul este Cristos, Domnul Isus nu este doar una dintr-o multitudine de căi. El este singura Cale. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin El. Calea către Dumnezeu nu este prin intermediul Celor Zece Porunci, prin Regula de Aur, prin rânduieli sau prin apartenenţa ca membru la o biserică - ci este prin Cristos şi numai prin Cristos! Astăzi mulţi afirmă că nu are importanţă ce crezi, atâta timp cât eşti sincer în credinţa respectivă. Ei spun că toate religiile au un nucleu bun şi că toate, în final, duc în cer. Dar Isus a spus: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine."

Apoi Domnul este adevărul. El nu este doar Cel care ne învaţă adevărul, ci este El însuşi adevărul. El este întruchiparea, întruparea Adevărului. Cei care îl au pe Cristos au Adevărul, care nu poate fi găsit nicăieri altundeva.

Cristos Isus este viaţa. El este izvorul vieţii, atât spirituale, cât şi veşnice. Cei care îl primesc pe El au viaţă veşnică, pentru că EI este Viaţa.