Din nou Domnul i-a avertizat pe ucenici dinainte, pentru ca atunci când vor veni toate aceste adversităţi, ei să nu se clatine, aducându-şi aminte cum Domnul a prezis că vor fi prigoniţi. Şi astfel ei vor şti că toate acestea au fost îngăduite de Dumnezeu, că au fost incluse în planul Său pentru viaţa lor. Domnul nu le-a vorbit prea mult despre aceste lucruri mai devreme, deoarece atunci El era cu ei şi nu avea rost să-i întristeze sau să le distragă atenţia de la alte lucruri pe care trebuia să le întipărească în mintea lor. Dar acum, în pragul plecării Sale de la ei, trebuia să le spună ce-i aşteaptă în viitor.