Acela care, cu doar câteva zile înainte, intrase în Ierusalim cu toată maiestatea unui împărat, iese acum „purtându-Şi crucea“. Acelaşi contrast apare şi din inscripţia pe care Pilat o aşază pe cruce: „Împăratul iudeilor“ este „Isus din Nazaret“. Este răstignit între „alţi doi“, puşi după rang de răufăcători. Totuşi, această evanghelie nu ne spune nimic despre ocările suportate din partea oamenilor (Matei 27.39), nici de ceasurile când a fost părăsit. Totul aici este numai pace, dragoste şi ascultare de Dumnezeu. Versetul 25 menţionează prezenţa şi numele câtorva femei. Şi Isus o încredinţează pe mama Sa ucenicului care cunoştea cel mai bine afecţiunile Sale.Remarcăm că, în cele mai mici detalii, totul trebuie să se desfăşoare conform Scripturii: împărţirea hainelor (v. 24), oţetul dat Mântuitorului (v. 28; vezi şi v. 36,37). Apoi El Însuşi împlineşte ultimul act al ascultării Sale de bunăvoie: Îşi dă duhul (cap. 10.18). Iar dacă cineva mai crede că trebuie să facă încă ceva pentru a-şi asigura mântuirea, să asculte cele din urmă cuvinte ale Mântuitorului rostite în timp ce murea: „S-a împlinit“ (greceşte: un singur cuvânt, Tetelestai, cel pe care unii îl înscriu în josul facturilor achitate). Imensa noastră datorie faţă de Dumnezeu este achitată pentru totdeauna.