Mai-marele mesei atrage atenţia la deosebirea marcantă dintre modul în care procedează Domnul Isus şi, pe de altă parte, oamenii de rând. Practica la nunţi era să se servească mai întâi vinul cel mai bun, când mesenii erau încă în stare să-i aprecieze calitatea. Mai târziu însă, după ce au mâncat şi au băut, nu mai erau atât de sensibili la calitatea băuturii consumate. La această nuntă, vinul cel mai bun a fost servit la urmă, ceea ce are semnificaţie spirituală pentru noi. Lumea de obicei serveşte ce are mai bun la început, întinzându-le tinerilor tot ceea ce are mai atrăgător. Apoi, după ce aceştia şi-au irosit viaţa în plăceri deşarte, lumea nu mai are decât drojdie pentru oamenii ajunşi la bătrâneţe. Viaţa creştină este exact opusul acestei situaţii. Calitatea ei sporeşte pe măsura trecerii timpului. Cristos păstrează vinul cel mai bun pentru timpul de la urmă. Ospăţul urmează postului.
Textul acesta din Biblie are o aplicaţie foarte directă la poporul evreu. În acest timp, iudaismul era lipsit de orice bucurie. Oamenii îşi îndeplineau monoton ritualurile şi ceremoniile, dar viaţa era fadă pentru ei, căci nu cunoşteau bucuria divină. Domnul Isus încerca să-i înveţe să-şi pună încrederea în El, voind să le transforme existenţa aridă într-o viaţă de plinătate şi bucurie. Apa ritualurilor şi ceremoniilor iudaice a putut fi transformată, prin Cristos, în vinul unei realităţi pline de bucurie.