Mai târziu, după ce Domnul Isus a fost răstignit şi a înviat din morţi, ucenicii şi-au adus aminte că El promisese că va învia în trei zile. Văzând împlinirea atât de minunată a profeţiei, chiar în faţa ochilor lor, ei au crezut Scriptura şi cuvântul pe care îl rostise Isus.

Întâlnim adesea adevăruri ce nu pot fi înţelese cu uşurinţă. Dar aici învăţăm necesitatea de a aduna Cuvântul lui Dumnezeu ca pe o comoară în inima noastră. Apoi, într-o zi, Domnul ne va clarifica acel adevăr, pe care nu l-am înţeles iniţial. Când se afirmă aici că ei au crezut Scriptura sensul este că au crezut prezicerile din Vechiul Testament cu privire la învierea lui Mesia.