Isus a dat instrucţiuni să fie umplute vasele cu apă, lucru pe care slujitorii l-au executat îndată. Domnul S-a folosit de posibilităţile disponibile în momentul în care era gata să săvârşească o minune. El le-a permis oamenilor să aducă vasele şi să le umple cu apă, dar apoi El a făcut ceea ce nici un simplu om nu putea face vreodată: a schimbat apa în vin! Servitorii, nu ucenicii, au fost aceia care au umplut vasele cu apă. În felul acesta, Domnul a evitat posibilitatea de a fi acuzat de comiterea vreunui truc. De asemenea vasele cu apă au fost umplute până sus, pentru ca nimeni să nu poată spune că s-a turnat vin peste apă.