În acest punct intervine o schimbare bruscă. Ea tocmai ceruse să i se dea această apă, când Domnul Isus îi spune să se ducă şi să-l cheme pe soţul ei. De ce? Pentru că înainte ca această femeie să poată fi mântuită, era nevoie ca ea să recunoască faptul că e păcătoasă. Ea trebuia să vină la Cristos cu pocăinţă adevărată, mărturisindu-şi vinovăţia şi ruşinea. Domnul Isus ştia totul despre viaţa de păcat pe care o trăise ea şi avea s-o conducă, pas cu pas, la recunoaşterea proprie a acestei situaţii.
Numai cei care ajung să-şi dea seama că sunt pierduţi pot fi mântuiţi. Toţi oamenii sunt pierduţi, dar nu toţi sunt gata s-o recunoască. Când căutăm să-i conducem pe oameni la Cristos, să nu evităm niciodată chestiunea păcatului. Oamenii trebuie confruntaţi cu faptul că sunt morţi în păcatele şi fărădelegile lor, că au nevoie de un Mântuitor şi că nu se pot salva singuri, că Isus este Mântuitorul de care au trebuinţă şi că El îi va mântuit, dacă se vor pocăi de păcatele lor şi-şi vor pune încrederea în El.