Peste câtva timp, Isus l-a găsit pe omul vindecat în templu, unde negreşit el s-a dus ca să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru minunea slăvită ce avusese loc în viaţa sa. Domnul i-a amintit că întrucât a beneficiat de o favoare atât de mare, acum îi revenea o obligaţie solemnă. Orice privilegiu ce ni se acordă vine împreună cu o responsabilitate. „Iată, ai fost însănătoşit. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău." Reiese de aici că boala omului survenise în urma unui păcat din viaţa sa. Dar nu întotdeauna boala este rezultatul păcatului. De multe ori boala în viaţa cuiva nu are nici o legătură cu păcatul comis. Aşa, de pildă, copiii mici se îmbolnăvesc înainte de a putea comite vreun păcat sau de a şti ce este păcatul.
„Să nu mai păcătuieşti!" i-a spus Isus, exprimând norma de sfinţenie stabilită de Dumnezeu. Dacă El ar fi spus: „Să păcătuieşti cât mai puţin", nu ar mai fi fost Dumnezeu, căci Dumnezeu nu poate tolera păcatul sub nici o formă şi în nici un grad. Apoi Domnul adaugă avertismentul: „ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău." Domnul nu a precizat ce înseamnă „ceva mai rău", dar negreşit a voit să-l facă pe om să înţeleagă că păcatul are consecinţe mult mai groaznice decât boala fizică. Cei care mor în păcatele lor sunt condamnaţi să petreacă veşnicia în chinuri şi să aibă parte de mânia lui Dumnezeu.
Este un lucru mult mai grav să păcătuieşti împotriva harului decât împotriva legii. Isus îşi manifestase iubirea Sa minunată şi îndurarea Lui către acest om. Prin urmare, ar fi fost o lipsă de recunoştinţă din partea omului dacă s-ar fi întors la viaţa de păcat ce provocase de la bun început boala sa.