Versetul acesta este foarte important, întrucât ne informează că iudeii se îndârjiseră şi mai mult să-L ucidă pe Domnul Isus, nu numai pentru faptul că, în opinia lor, călcase sabatul, ci şi pentru că pretinsese că este egal cu Dumnezeu! Pentru minţile lor înguste, se părea că Domnul a călcat sabatul, dar, desigur acuzaţia nu avea temei. Ei nu-şi dădeau seama că Dumnezeu niciodată nu intenţionase ca sabatul să impună o povară asupra omului. Dacă cineva putea fi vindecat în ziua de sabat, Dumnezeu nu putea îngădui ca acea persoană să trebuiască să mai sufere nici o singură zi în plus.
Când Isus L-a numit pe Dumnezeu Tatăl Lui, ei şi-au dat seama că Isus Se considera egal cu Dumnezeu. Pentru ei aceasta era o blasfemie cumplită, dar în fapt era doar realitatea.
A pretins Domnul Isus că este egal cu Dumnezeu? Dacă nu ar fi lăsat să se înţeleagă acest lucru din afirmaţia Sa, atunci negreşit le-ar fi explicat iudeilor ce a vrut să spună. Dar ca să se înţeleagă şi mai clar că acesta era sensul cuvintelor Sale, în versetele următoare El arată explicit că într-adevăr este una cu Tatăl, aşa cum explică J. Sidlow Baxter:
El pretinde egalitate în şapte privinţe:
(1) egal în lucrare: „tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai" (versetul 19).
(2) Egal în cunoaştere: „Căci Tatăl îl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face" (versetul 20).
(3) Egal în înviere: „Căci după cum Tatăl înviază morţii, tot aşa şi Fiul dă viaţă cui vrea" (versetul 21, cu versetul 28,29).
(4) Egal în judecare: „Căci Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului" (versetul 22 cu versetul 27).
(5) Egal în cinste: „pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl" (versetul 23).
(6) Egal în regenerare: „Cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă" (versetul 24,25).
(7) Egal în existenţă de sine: „Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine" (versetul 26).