În restul versetelor din capitolul 5, Domnul Isus descrie diversele mărturii ale Dumnezeirii Sale. Astfel a fost mărturia lui Ioan Botezătorul (versetul 32-35); mărturia lucrărilor Sale proprii (versetul 36); mărturia Tatălui (versetul 37,38); şi mărturia Scripturilor Vechiului Testament (versetul 39-47).
Mai întâi, Isus a făcut o afirmaţie generală pe tema mărturiei. El a spus: „Dacă Eu mărturisesc despre Mine, mărturia Mea nu este adevărată." Asta nu înseamnă nicidecum că Domnul Isus ar putea rosti vreodată vreun neadevăr. Mai degrabă, El făcea o afirmaţie cu caracter general, potrivit căreia mărturia unei singure persoane nu era considerată drept probă suficientă într-o instanţă judecătorească. Decretul divin al lui Dumnezeu prevedea existenţa mărturiei acel puţin două sau trei persoane, înainte de a se putea formula o judecată valabilă. Şi astfel, Domnul Isus a fost gata să aducă nu doar doi sau trei martori, ci patru care să mărturisească despre Dumnezeirea Sa.