B. Al cincilea semn: Isus umblă pe apă şi-i salvează pe ucenicii Săi (6:16-21)
Între timp se înserase şi Isus S-a retras, singur pe munte. Negreşit, oamenii din mulţime s-au întors fiecare la casele lor, lăsându-i pe ucenici singuri. Prin urmare, ucenicii s-au gândit să se ducă la mare şi să se pregătească pentru a traversa Marea Galileii, întorcându-se pe malul celălalt.
În timp ce traversau marea, ca să se ducă la Capernaum, s-a întunecat iar Isus nu era cu ei. Dar unde era? Era pe munte, unde Se ruga. Ce bine îi înfăţişează acest tablou pe adepţii lui Cristos de azi, cuprinşi de valurile vieţii. S-a întunecat şi Domnul Isus nu poate fi zărit nicăieri. Asta nu înseamnă însă că El nu ştie ce se petrece cu noi aici pe pământ. El este în cer, unde Se roagă pentru preaiubiţii Săi.