Încă o dată, Isus, cunoscând toate lucrurile, şi-a dat seama exact ce gândesc şi spun ei. Şi astfel i-a avertizat solemn că dacă nu mănâncă trupul Său şi nu beau sângele Lui, nu au viaţă în ei. Asta nu se putea referi în nici un chip la pâinea şi vinul de la Cina Domnului. Când Domnul a instituit Cina Sa, în noaptea în care a fost vândut, trupul Lui nu fusese frânt încă iar sângele Lui nu fusese vărsat. Ucenicii s-au împărtăşit din pâine şi vin, dar nu au mâncat în chip literal trupul Lui şi nu au băut sângele Lui. Domnul Isus a afirmat doar faptul că dacă nu ne însuşim prin credinţă valoarea jertfei Sale de pe Calvar, a morţii Sale de acolo pentru noi, nu vom putea fi niciodată mântuiţi. Noi trebuie să credem în El, să-L primim, să ne încredem în El şi să ni-L însuşim.