Iudeii nu au înţeles că Domnul se referă la revenirea Sa în cer. Ce a vrut să spună prin cuvintele„Mă voi duce"? - s-au întrebat ei. Că va scăpa de complotul lor de a-L ucide, sinucigându-Se? Ce ciudat că le-au trecut prin cap asemenea gânduri! Dacă ar fi fost ca El să se ucidă pe Sine, atunci nimic nu i-ar fi împiedicat nici pe ei să procedeze la fel, urmându-L în moarte. Aici găsim însă încă un exemplu al întunericului necredinţei. Suntem uimiţi să vedem cât de tocită le era înţelegerea, ce mare incapacitatea de a pricepe cuvintele Mântuitorului!