E cunoscută tactica folosită de unii avocaţi, care, atunci când nu dispun de argumente solide în favoarea clientului lor, recurg la tehnica intimidării şi încolţirii reclamantului. Aici avem un caz similar: În pofida tuturor sforţărilor lor, fariseii n-au reuşit să zdruncine mărturia orbului vindecat şi atunci au început să împroaşte cu insulte. L-au acuzat că este ucenic al lui Isus, ca şi când asta ar fi fost cea mai mare crimă de pe lume pe care ar fi putut-o comite! Apoi au spus că ei sunt ucenicii lui Moise, ca şi când aceasta ar fi cea mai mare virtute posibilă.