Elifaz, Bildad şi Ţofar şi-au epuizat argumentele. La rândul său, Iov a tăcut! Acum intră în scenă o nouă persoană: Elihu, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu Însuşi“. Prin gura sa urmează să vorbească Duhul lui Dumnezeu (1 Petru 4.11).Insuficienţa omului a fost pe deplin demonstrată. La Iov s-a manifestat incapacitatea de a face faţă încercărilor; la prietenii săi, deşertăciunea mângâierii omeneşti. De vreme ce „înţelepciunea pământească“ s-a dovedit neputincioasă, „înţelepciunea de sus“ urmează să se pronunţe prin intermediul lui Elihu (Iacov 3.14-17). Şi, în faţa acestui om mai tânăr decât ei, cei patru bătrâni vor rămâne umiliţi.Elihu are simţul bunei-cuviinţe. A aşteptat cu răbdare sfârşitul cuvântărilor precedente. Tinerii trebuie în special să ştie să asculte. Aceasta este primul semn al înţelepciunii (Iacov 1.19). Cunoştinţa şi experienţa celor mai bătrâni sunt, în general, mai bogate decât ale lor! Este apoi un semn simplu al politeţii.Totuşi, aceste considerente nu-l împiedică pe Elihu să fie umplut de o dreaptă mânie. Gloria lui Dumnezeu fusese pusă sub semnul întrebării de către Iov şi de către însoţitorii acestuia, iar omul credincios al lui Dumnezeu nu-i poate trata cu blândeţe. El nici nu-i va flata, nici nu-i va părtini: două pericole care ne ameninţă şi pe noi întotdeauna (v. 21).