Pentru a zugrăvi starea de suflet a patriarhului şi căile lui Dumnezeu cu privire la el, Elihu ia ca exemplu cerul într-o zi de furtună (pe care l-am văzut deja în cap. 36.27,28,29,32,33; cap. 37.2...). Norii întunecoşi reprezintă doliul şi încercările care, pentru moment, ascund lumina feţei lui Dumnezeu. Inimii fireşti îi este greu să înţeleagă tainica lor plutire (v. 16). Iov trebuie să înveţe o lecţie: că aceşti nori sunt umpluţi de Dumnezeu cu apa binecuvântării (pentru el): v. 11; cap. 26.8.Ploaia poate cădea pe pământ fie ca beneficiu (Psalmul 65.10), fie ca pedeapsă, precum o nuia (v. 13; cf. Psalmul 148.7,8). Ea poate veni fie sub formă de revărsări fertilizante, în abundente picături benefice, care fac pământul să rodească (36.27,28; 37.6), fie, din contră, ca nişte torente (ploaia puterii Lui), devastând solul fără să intre în el. În ultimul caz este ca judecată, fără niciun efect asupra sufletului. Dar nu acesta era gândul lui Dumnezeu cu privire la slujitorul Său Iov. El dorea să-l binecuvânteze, de aceea îl corectează „cu măsură“ (Ieremia 10.24), până îl va face să spună, în acordurile cântării:Ce dulce-i să descopăr,Mai sus de zarea-nghiţită de nor,Cum Tu, în limpezime, Prieten divin,Străluceşti scăldat în splendori! (comp. cu v. 21)