Pe lista vrăjmaşilor lui Israel trebuie să ne aşteptăm să găsim şi Edomul (aici Duma sau Idumeea). Profeţia în legătură cu el este, pe cât de scurtă, pe atât de gravă. Santinela credincioasă, pusă din ordinul Domnului (21.6), este provocată de batjocoritorii din Seir: „Cât mai este din noapte?“ (v. 11; comp. cu 2 Petru 3.3,4); iar răspunsul este deopotrivă serios şi urgent: „Vine dimineaţa...“ (pentru cei care o aşteaptă: vezi Romani 13.12), „de asemenea şi noaptea“, noaptea eternă, pentru cei care sunt pierduţi! Creştini, să fim santinele vigilente, conştiente de slujba noastră pentru păcătoşi, de a-i îndemna: „Întoarceţi-vă, reveniţi!“ Să mergem „în întâmpinarea celui însetat“, pentru a-i da apă (v. 14).După „Profeţia împotriva Arabiei...“, ţară a cărei glorie de asemenea trebuie să ia sfârşit, găsim, odată cu începutul cap. 22, „Profeţia despre Valea viziunii“. Recunoaştem în această profeţie însuşi Ierusalimul, în starea sa de necredinţă. Ce descriere tragică şi pătrunzătoare! Toată cetatea fierbea, oamenii erau strânşi pe acoperişuri de beton pentru a asista la dezastrul său. Nu luaseră ei toate măsurile de precauţie posibile (v. 8-11)? Da, dar cu excepţia singurei măsuri necesare: aceea de a privi spre „Cel care a făcut acestea“, spre Domnul Dumnezeul lor.