„Scrierea lui Ezechia“ se încheie cu o lucrare de har: s-a rugat la început pentru a fi scăpat de moarte şi se roagă acum pentru a-I mulţumi Celui care l-a salvat.Pentru cei care nu s-au întors la Dumnezeu aici, pe pământ, rămâne un singur cuvânt: „amărăciune peste amărăciune“ (v. 17; comp. cu Eclesiastul 2.23). Chiar dacă totul le reuşeşte, aceştia nu se pot elibera de o nelinişte ascunsă. „Dar Tu“ – scrie răscumpăratul adresându-se Salvatorului său – „în dragostea Ta, mi-ai scăpat sufletul din groapa pieirii; pentru că ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele“ (v. 17). „Domnul este gata să mă salveze“ (v. 20). Dacă aceasta este şi istoria noastră, să nu ne lipsească nici nouă punerea în practică a v. 19: „cel care trăieşte Te va lăuda, ca mine astăzi“. Dintr-o perspectivă foarte largă, aceasta este istoria lui Israel care va renaşte ca popor al lui Dumnezeu în zilele din urmă, după iertarea tuturor păcatelor lor.Capitolul 39 relatează ispita subtilă pe care i-o furişează lui Ezechia ambasadorii împăratului Babilonului. El cade … asemenea nouă, ori de câte ori transformăm o lucrare pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o spre gloria Lui în una care ne glorifică pe noi. „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit?“ – întreabă 1 Corinteni 4.7 – „Iar dacă ai şi primit, de ce te lauzi ca şi cum n-ai fi primit?“ (1 Corinteni 4.7).„Sunt bogat, m-am îmbogăţit...“ nu este altceva decât pretenţia de nesuportat a Laodiceii (Apocalipsa 3.17).