Aceste două capitole relatează un moment trist din istoria viitoare a lui Israel. Mulţimea poporului, amăgită de santinelele oarbe (v. 10...), îl va urma pe Antihrist (împăratul din cap. 57.9). În tot acest timp, Dumnezeu îi va urmări cu privirea şi îi va încuraja prin promisiunile Sale pe credincioşii care respectă sabatele Sale. Templul este în prezent distrus, după ce a fost profanat, dar îşi va recăpăta numele şi rostul de „casă de rugăciune“, spre bucuria rămăşiţei; mai mult, el va fi deschis pentru toate popoarele (56.7). Cât despre cei credincioşi, noi avem oricând acces la Dumnezeu pentru rugăciune şi laudă. Să ne folosim de acest privilegiu!Versetele 1 şi 2 din cap. 57 ne dezvăluie adevărata semnificaţie a morţii celui drept şi a „oamenilor evlavioşi (sau: miloşi)“. Dumnezeu îi pune în felul acesta la adăpost de pedepsele pe care le pregăteşte pentru ceilalţi oameni (1 Împăraţi 14.12,13).„Eu creez rodul buzelor“, declară Domnul (57.19), iar Evrei 13.15 ne lămureşte că este vorba despre „jertfa de laudă“. Acestea sunt adresate lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp El le produce în inimile alor Săi, prin Duhul Său.Versetul 20 schiţează un tablou al agitaţiei nebune (nesănătoase) a celor răi, cu consecinţele ei. Iuda îl completează, comparându-i pe aceştia cu nişte „valuri înfuriate ale mării, spumegându-şi ruşinile lor“ (Iuda 13).