Rămăşiţa credincioasă şi-a amintit de „marile binefaceri“ cu care Domnul Îşi copleşise odinioară poporul (63.7). După atâtea dovezi de dragoste, ar mai putea El acum să-i abandoneze? Ei apelează la inima acestui Dumnezeu milos, care este Tatăl lor, şi-L roagă: „Priveşte din ceruri...“; şi nu se opresc la atât, ci strigă: „Ah, dacă ai despica cerurile, dacă ai coborî...“ (64.1). Strigătul acesta a găsit răspuns: Domnul Hristos a coborât, prima dată pentru mântuirea noastră; şi va mai coborî încă o dată, pentru a-i elibera pe cei ai Săi din încercare şi pentru a-i nimici pe vrăjmaşii lor (Psalmul 18.9; 144.5).Versetul 6 compară „toate faptele noastre drepte“ cu „o haină mânjită“. Despre păcatele noastre înţelegem uşor că sunt aşa, dar şi faptele noastre drepte? În adevăr, şi ele tot aşa sunt! Tot ce am putut face bun şi drept înainte de convertirea noastră sunt zdrenţe care nu fac altceva decât să scoată în evidenţă mizeria, în loc să o ascundă. Dar Domnul înlocuieşte aceste veşminte murdare cu hainele mântuirii şi cu mantaua dreptăţii (61.10; Zaharia 3.1-5).Modelaţi precum lutul pe roata olarului (v. 8), noi nu avem nicio valoare prin ţărâna din care am fost plămădiţi (Psalmul 100.3). Singura care contează este munca Lucrătorului divin care face din noi „vase de onoare...“ (2 Timotei 2.21).