Domnul este „un Dumnezeu al iertării, milos şi îndurător“ (Neemia 9.17). Încă o dată Îşi va elibera poporul, iar de data aceasta prin mâna lui Iefta. Istoria acestui judecător începe într-un fel asemănător celei a lui Abimelec. Dar, în loc să se revolte, să se răzbune pe fraţii lui, renunţă la ceea ce are de drept şi se retrage în ţara Tob, unde Dumnezeu va şti să-l găsească atunci când va veni timpul.Iefta, privat de partea sa de moştenire, urmărit de fraţii săi şi exilat într-o ţară străină, de unde revine apoi ca eliberator, Îl prefigurează, sub acest aspect, pe Domnul Isus. Salvatorul poporului trebuie, în mod imperios, să fie şi „cap“ al lor şi „căpetenie“ peste ei (10.18; 11.8, 9, 11). Este Hristos şi una şi alta pentru voi? După ce a fost respins de poporul Său Israel, care n-a vrut să-I recunoască drepturile, Hristos este acum absent, înălţat la cerurile din care va reveni cu putere şi ca Învingător (vezi Luca 19.12-14). În faţa vrăjmaşilor lui Israel, Iefta este plin de curaj. Cum răspunde el la pretenţiile lor, la minciunile lor? Făcând apel la adevărurile de început şi sprijinindu-se pe binecuvântările de altădată. Principiile Cuvântului care i-au călăuzit pe credincioşii din generaţiile trecute trebuie bine cunoscute şi menţinute cu fermitate (2 Tes. 2.15).
Judecători 11:1-22 - Jean Koechlin

- Judecători 1:1-15 - Jean Koechlin
- Judecători 1:16-26 - Jean Koechlin
- Judecători 1:27-2:5 - Jean Koechlin
- Judecători 2:6-33 - Jean Koechlin
- Judecători 3:1-11 - Jean Koechlin
- Judecători 3:12-31 - Jean Koechlin
- Judecători 4:1-16 - Jean Koechlin
- Judecători 4:17-5:11 - Jean Koechlin
- Judecători 5:12-31 - Jean Koechlin
- Judecători 6:1-13 - Jean Koechlin
- Judecători 6:14-27 - Jean Koechlin
- Judecători 6:28-40 - Jean Koechlin
- Judecători 7:1-8 - Jean Koechlin
- Judecători 7:9-25 - Jean Koechlin
- Judecători 8:1-17 - Jean Koechlin
- Judecători 8:18-35 - Jean Koechlin
- Judecători 9:1-25 - Jean Koechlin
- Judecători 9:26-57 - Jean Koechlin
- Judecători 10:1-18 - Jean Koechlin
- Judecători 11:23-40 - Jean Koechlin
- Judecători 12:1-15 - Jean Koechlin
- Judecători 13:1-10 - Jean Koechlin
- Judecători 13:11-25 - Jean Koechlin
- Judecători 14:1-13 - Jean Koechlin
- Judecători 14:14-15:8 - Jean Koechlin
- Judecători 15:9-20 - Jean Koechlin
- Judecători 16:1-12 - Jean Koechlin
- Judecători 16:13-22 - Jean Koechlin
- Judecători 16:23-31 - Jean Koechlin
- Judecători 17:1-13 - Jean Koechlin
- Judecători 18:1-16 - Jean Koechlin
- Judecători 18:17-21:25 - Jean Koechlin