În timp ce Abimelec se afla cu tabăra sa la Aruma, în apropiere, Zebul i-a alungat pe Gaal şi pe fraţii lui din Sihem. A doua zi oamenii din Sihem au ieşit la munca câmpului sau poate ca să-şi însuşească prada de război de la oştenii răpuşi. Aflând despre asta, Abimelec şi-a împărţit oamenii în trei cete, pregătind o ambuscadă. Două cete urmau să se repeadă asupra oamenilor, a treia urmând să împiedice fuga lor înapoi în cetate. Ambuscada a reuşit.