Anumite pete produse de unele boli de piele puteau induce în eroare. Bolnavul trebuia atunci închis şapte zile, apoi trebuia examinat pentru a se verifica dacă era sau nu vorba de o rană de lepră. Să nu judecăm niciodată pripit! Să fim atenţi, să gândim bine când este vorba de alţii, decât să le atribuim intenţii rele din pornire. „Dragostea ... nu socoteşte răul“ (1 Corinteni 13.5). Remarcăm că bolnavul nu-şi spunea deloc părerea, ci preotul care îl vedea trebuia să se pronunţe cu privire la natura rănii. Ceea ce gândea omul despre situaţia lui nu avea importanţă. Putea să nu simtă nimic şi chiar să se creadă perfect sănătos şi totuşi să fie grav bolnav. Câţi oameni nu ştiu că sunt victime ale maladiei păcatului! Ei nu şi-au privit starea în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi nu s-au înfăţişat Preotului. El este Cel care stabileşte vina omului şi îl declară iremediabil pierdut. „Terminaţi cu omul, ... pentru că în ce s-ar ţine seama de el?“ (Isaia 2.22). Dar Preotul care Se pronunţă astfel asupra stării noastre este şi Cel care S-a ocupat de ea în har ca mare Doctor, oferind o vindecare deplină sufletelor noastre (Luca 5.31).