Cincizeci de zile separau sărbătoarea celor dintâi roade de cea a săptămânilor sau Cincizecimea. Amândouă aveau loc în ziua de după Sabat, adică în prima zi a săptămânii. Ştim că, după învierea Sa, înainte de înălţarea la cer, Domnul li S-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi pentru a-i mângâia, a-i încuraja şi a-i trimite să vestească Evanghelia. Apoi cap. 2 din Fapte ne arată cum Duhul Sfânt a coborât din cer la Cincizecime pentru a locui în Adunare. Cele două pâini menţionate în v. 17 sunt un simbol al acestei Biserici alcătuite din credincioşi evrei şi „străini“. Dar cei care o alcătuiesc sunt încă pe pământ şi de aceea aluatul, simbol al păcatului, nu poate lipsi din aceste pâini. (1 Ioan 1.7, 9). Astfel sunt „cele dintâi roade“ ale lucrării crucii prezentate lui Dumnezeu de către preot. Şi Isus, vorbind despre El Însuşi ca fiind „bobul de grâu“ care trebuia să cadă „în pământ“ şi să moară, putea adăuga: „dacă moare, aduce mult rod“ (Ioan 12.24). Snopul celor dintâi roade era mărturia, premiza unui bogat seceriş (v. 22). Hristos, Omul înviat, nu va rămâne singur în glorie. Se va întoarce cu cântec de bucurie, purtându-Şi snopii (Psalmul 126.6).