A. Ofranda arsă de tot (cap. 1)

Levitic începe cu momentul în care Domnul îl cheamă pe Moise, vorbindu-i din cortul întâlnirii. După cum a remarcat Bonar, în citatul de la începutul comentariului asupra cărţii Levitic, nici o altă carte „nu cuprinde mai multe din înseşi cuvintele rostite de Dumnezeu decât Levitic, fapt de natură să demonstreze necesitatea de a o studia cu şi mai multă râvnă şi dăruire."

La început Domnul prescrie cinci jertfe: arsă de tot, de mâncare, de pace, pentru păcat şi pentru călcare de lege. Primele trei erau cunoscute sub denumirea de jertfe de o plăcută mireasmă iar ultimele două ca jertfe pentru păcat. Primele trei erau voluntare, ultimele două obligatorii.

Primul mesaj pe care doreşte Dumnezeu să-l transmită copiilor lui Israel este că ei au datoria de a aduce ofrande Domnului din animalele lor - atât din cirezile, cât şi din turmele lor de oi.

Capitolul 1 se ocupă de jertfa arsă de tot (ebr. olaki) Existau trei trepte, în funcţie de posibilităţile materiale ale celui ce aducea jertfa: un taur din turmă (v. 3; cf. v, 5), deci un animal de parte bărbătească fără cusur; un berbec sau un ţap (v, 10), deci un animal de parte bărbătească fără cusur; turturele sau pui de porumbei (v. 14). Toate acestea erau animale paşnice; nici un animal de natură sălbatică nu era jertfit pe altarul Domnului.

Peter Pell sugerează că taurul îl reprezintă pe Domnul nostru ca Lucrătorul neobosit şi răbdător, care întotdeauna împlineşte voia Tatălui în viaţa Sa de slujire desăvârşită şi în moartea Sa de jertfă desăvârşită. Oile îl reprezintă pe Domnul în ipostaza Celui blând şi smerit, care se supune de bună voie şi fără murmur voii lui Dumnezeu. Oaia îl reprezintă pe Cristos ca înlocuitor sau Substitut al nostru. Turturica ni-L prezintă ca fiind Cel ceresc şi de asemenea ca Om al durerilor (turturica fiind asociată cu sentimentele de jale).

”Iată, Victima fără pată moare, Pe lemnul crucii plăteşte pentru păcatele mele Mielul lui Dumnezeu, Jertfa desăvârşită, Care S-a dăruit pentru mine!” - Autor anonim

Îndatoririle celui ce aducea jertfa: El aducea jertfa la uşa cortului întâlnirii, lângă altarul de bronz (v. 3); punea mâna pe capul victimei (v. 4)) (sau: „se rezema cu mâna de victimă, se bizuia pe ea"); înjunghia taurul (v. 5) sau ţapul sau capra (v. 11); jupuia animalul şi-l tăia în bucăţi (v. 6, 12); spăla măruntaiele şi picioarele cu apă (v. 9,13). În versetul 3 sintagma: „de bună voie" este tradusă în unele versiuni prin „ca să fie primit" sau „ca să fie plăcut înaintea Domnului", Observaţi versetul 4.

Îndatoririle preoţilor: Ei stropeau sângele animalului de jur împrejur pe altar (v. 5,11); făceau, foc pe altar şi puneau lemne pe foc (v. 8,12). Tot ce se afla pe altar ardea, în afara de pielea animalului (v. 13;7:8). În cazul păsărilor, preotul îi rupea capul, lăsând să i se scurgă sângele în partea laterală a altarului. Apoi punea guşa cu penele ei şi le arunca în partea de est a altarului, după care despica trupul păsării fără să-l taie în bucăţi şi ardea pasărea pe altar. Verbul folosit pentru descrierea acţiunii de ardere este identic cu cel folosit în cazul arderii tămâiei; în schimb în cazul jertfelor pentru păcat, se foloseşte un alt verb.

Distribuirea jertfei: Tot ce ardea pe altar aparţinea lui Dumnezeu; pielea era dată preoţilor (7:8); ofertantul nu primea nici o parte din această jertfă.

Persoana care aducea o jertfă de ardere de tot exprima completa sa predare şi devotamentul integral pentru Domnul. Aflăm din alte părţi ale Scripturii că această ofrandă era adusă în diverse şi multiple ocazii. (Pentru amănunte, consultaţi un dicţionar biblic.)

De obicei, jertfa arsă de tot îl înfăţişează pe Cristos, Cel fără pată, jertfindu-Se pe de-a-ntregul lui Dumnezeu. Pe altarul de la Calvar Mielul lui Dumnezeu a fost mistuit cu totul de flăcările justiţiei divine. Admirabilul imn compus de Amelia M. Huli surprinde cu acurateţe spiritul acestei jertfe:

”Am fost la altar şi L-am văzut pe Miel Cum a fost prefăcut în cenuşă pentru mine; Şi am urmărit dulcea mireasmă suindu-se la cer, Fiind bine primită de Tine, o, Tată.”