La sfârşitul perioadei de purificare, lăuzei i se poruncea să aducă un miel de un an pentru arderea-de-tot şi un pui de porumbel sau o turturea pentru jertfa de păcat. Mama Domnului nostru a adus două păsări (Luca 2:22-24), un indiciu al paupertăţii în care S-a născut Isus.
La prima vedere ni s-ar putea părea oarecum ciudată asocierea necurăţiei cu naşterea unui copil, întrucât căsătoria a fost instituită înainte de a fi pătruns păcatul în lume, Scriptura prezentând căsătoria drept sfântă, în contextul în care chiar Dumnezeu le-a poruncit oamenilor să se reproducă. Necurăţia constituie probabil o atenţionare a faptului că, în afară de Domnul nostru, noi toţi suntem aduşi pe lume în necurăţie şi concepuţi în păcat (Ps. 51:5). Perioada suplimentară de necurăţie a lăuzei în cazul naşterii unui copil de sex feminin are probabil rolul de a ne aminti că bărbatul a fost creat înaintea femeii şi că femeia a fost creată pentru bărbat; ca femeii i s-a repartizat un loc de supunere poziţională în faţa bărbatului (supunere ce nu presupune însă nici o inferioritate intrinsecă), precum şi faptul că femeia a fost aceea care a păcătuit prima. Williams vede în această legislaţie grija manifestată de Dumnezeu prin protejarea lăuzei de pericolele la care s-ar putea expune din partea unor vizitatori, într-o perioadă critică în care starea ei de slăbiciune şi pericolul infecţiei sunt la o cotă maximă.