Cea mai mare zi din calendarul ebraic era Ziua Ispăşirii (în ebraică: Yom Kippur), când marele preot intra în Sfânta Sfintelor cu sângele jertfei pentru a face ispăşire pentru el însuşi şi pentru popor. Ziua aceasta cădea în a zecea zi a lunii a şaptea, cu cinci zile înainte de Sărbătoarea Corturilor. Deşi Ziua Ispăşirii este listată de obicei împreună cu sărbătorile lui Iehova, în realitate ea era un timp de post şi sobrietate (23:27-32).
Trebuie menţionat că în acest capitol Locul Prea Sfânt („Sfânta Sfintelor") este numit Locul Sfânt iar Locul Sfânt se numeşte cortul întâlnirii.
Sacrilegiul comis de doi dintre fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, formează contextul în care au fost date aceste instrucţiuni. O soartă similară cu cea adusă peste ei ar fi căzut asupra marelui preot, dacă acesta ar fi pătruns în Locul Prea Sfânt în oricare altă zi decât în Ziua Ispăşirii. Dar chiar şi în acea zi, când i se permitea să intre în Sfânta Sfintelor, el trebuia să aducă sângele unui viţel pentru jertfa pentru păcat şi un berbec pentru arderea-de-tot.