Apoi el înjunghia taurul ca jertfă pentru păcat... pentru el şi pentru casă (v. 11). în continuare el lua o cădelniţă cu cărbuni aprinşi, de un miros plăcut, aducând toate acestea în Locul Prea Sfânt. Acolo turna tămâia peste cărbunii aprinşi, provocând apariţia unui nor de tămâie care acoperea scaunul îndurării (v. 12, 13). După aceea revenea la altarul jertfei mistuite, luând o parte a sângelui taurului pe care o ducea în Locul Prea Sfânt, stropind cu acest sânge partea de sus a scaunului îndurării şi părţile laterale de şapte ori (v. 14). Apoi înjunghia ţapul selectat pentru jertfa pentru păcat (v. 8), luând din sângele acestui animal şi stropind cu el cum a procedat cu sângele taurului (v. 9, 15). Prin aceasta se făcea ispăşire pentru Locul Prea Sfânt, datorită necurăţiei copiilor lui Israel (v. 16). Prin stropirea cu sânge se făcea ispăşire şi pentru tabernacol şi pentru altarul jertfei mistuite (v. 18, 19), deşi aici detaliile nu sunt prea clare. Ispăşirea începea cu Locul Prea Sfânt, după care se răsfrângea înspre exterior spre locul sfânt şi, în cele din urmă, ajungând la altarul de bronz (v, 15-19). După ce-şi punea ambele mâini pe capul ţapului (v. 8), mărturisind păcatele poporului (v. 10, 20, 21), un om ales în acest scop ducea ţapul în pustiu (v. 21, 22). Cei doi ţapi simbolizau două aspecte diferite ale ispăşirii: „în primul rând ceea ce îndeplinea cerinţele caracterului şi sfinţeniei lui Dumnezeu iar apoi ceea ce îndeplinea cerinţele păcătosului pentru îndepărtarea păcatelor sale." Punerea mâinilor lui Aaron pe capul ţapului viu simbolizează punerea păcatelor lui Israel (şi ale noastre) asupra lui Cristos, pentru a fi luate pe veci şi îndepărtate (v. 21), după cum arată şi autorul acestei cântări:
Păcatele mele au fost aşezate asupra lui Isus, Mielul fără pată al lui Dumnezeu; Pe toate El fără plată le-a purtat, Eliberându-mă de povara blestemului. Vinovăţia mea de Isus a fost purtată; El m-a curăţit de petele de cârmâz în al Său sânge scump, Pentru ca acum eu fără pată să fiu.