Marele preot se îmbăia în locul sfânt, poate la ligheanul de acolo, după care se îmbrăca cu hainele sale glorioase şi măiastre (v. 23,24a). Tradiţia ebraică ne spune că hainele din in alb nu erau purtate decât o singură dată. Apoi marele preot aducea ca jertfă de ardere-de-tot doi berbeci, unul pentru el însuşi şi altul pentru oameni (v. 24b). El ardea grăsimea celor două jertfe pentru păcat pe altar, în timp ce pielea, carnea şi măruntaiele lor erau arse afară din tabără (v. 25, 27). Chiar şi pielea jertfei mistuite, care de obicei îi revenea preotului (7:8), trebuia arsă. Din Talmudul Ebraic aflăm că marele preot intra în Sfânta Sfintelor după jertfa de seară, care să scoată afară cădelniţa. în cadrul ritualului de ispăşire oamenii îşi mărturiseau păcatele, abţinându-se de la muncă (v. 29).
Din cele de mai sus se poate vedea că marele preot intra în Locul Prea Sfânt de cel puţin patru ori. Asta nu contrazice cu nimic textul de la Evrei 9:7-12, unde se subliniază ideea că marele preot putea intra în Sfânta Sfintelor doar într-o singură zi din an.