VI. LEGI PRIVITOARE LA JERTFĂ (cap. 17)
Există o diversitate de opinii în rândurile comentatorilor cu privire la versetele 1-9, după cum urmează: (1) Aşa cum se prezintă, pasajul interzicea înjunghierea oricăror animale, chiar pentru alimentaţie, în absenţa aducerii acestora ca jertfă în tabernacol. (2) Alţii spun că din text s-ar înţelege că era interzisă aducerea de jertfe animale pe câmp sau în orice alt loc decât în cortul întâlnirii. (3) Şi o a treia categorie de comentatori susţine că textul ar fi o interdicţie a înjunghierii animalelor de jertfă în scopul alimentaţiei, pe timpul cât israeliţii s-au aflat în pustiu, legea fiind modificată când ei au ajuns în Ţara Făgăduinţei (Deut. 12:15). Morgan oferă următoarea explicaţie:
Termenul ebraic [tradus prin „diavoli" în KJV şi prin „demoni ai ţapilor" în ASC] are sensul literal de „păroşi". în Isaia 13:21 şi 34:14 termenul este redat prin cuvântul „satâr" în Versiunea Autorizată şi prin „capre sălbatice" în American Standard Version. Satârul era un animal fantastic, jumătate ţap, jumătate om, de natură demonică. În Egipt, omul-ţap, Pan, era o fiinţă căreia oamenii i se închinau. S-ar părea că utilizarea acestui termen era o aluzie la faptul că în Egipt oamenii aceştia s-au închinat, probabil, la acest dumnezeu fals.