C. Pedeapsa pentru ofense grave (cap. 20)

Capitolul acesta prezintă pedepsele prevăzute pentru câteva din ofensele enumerate în capitolele 18 şi 19. Persoana care expunea un copil focului, în cadrul unei ofrande aduse lui Moloh trebuia omorâtă cu pietre (v. 1-3). Dacă oamenii eşuau în responsabilitatea lor de a omorî un astfel de om, atunci Dumnezeu îl omora pe el şi familia sa (v. 4, 5). Verdictul pedepsei cu moartea se aplica şi în cazul celui care se ducea la cei ce cheamă morţii şi la ghicitori (v. 6); de asemenea se aplica împotriva unei persoane care îşi blestema tatăl sau mama (v. 9); asupra unui adulter sau a unei adultere (v. 10); asupra unuia care comitea incest cu soţia tatălui sau (v. 11) sau cu nora sa (v. 12); şi asupra unui sodomit (v. 13). (Ambii participanţi trebuiau ucişi în cazurile de relaţii sexuale nelegitime) În cazul unui om care întreţinea relaţii sexuale interzise cu o mamă şi cu fiica acesteia, toţi cei ce se făceau vinovaţi de această faptă cumplită trebuiau arşi în foc (v. 14). Perversiunile sexuale între oameni şi animale constituiau o infracţiune vrednică de pedeapsa cu moartea; atât omul, cât şi animalul trebuiau ucişi (v. 15, 16). Pedeapsa cu moartea (sau, conform opiniei unora, excomunicarea, excluderea din comunitate) era rostită împotriva celor vinovaţi de relaţii sexuale cu o soră sau cu o soră vitregă (v. 17) sau cu o femeie aflată în ciclul menstrual (v. 18). Relaţiile sexuale cu o mătuşă atrăgeau de asemenea judecata, „amândoi îşi vor purta nelegiuirea", deşi nu se oferă detalii (v. 19). Unii cred că prin aceasta se înţelege că vor muri fără să aibă copii, ca în versetul 20, unde este vorba despre un bărbat care avea relaţii sexuale cu soţia unchiului său şi ca în versetul 21, unde infracţiunea era comisă cu o cumnată.

Versetul 21 se aplica numai atât timp cât fratele era în viaţă. Dacă murea fără să lase un fiu care să-i perpetueze numele, fratele său era obligat să se căsătorească cu văduva şi să dea copilului numele celui decedat (Deut. 25:5). Acesta este aşa-numitul mariaj levirat.

În inima Sa, Dumnezeu a dorit să aibă un popor sfânt, despărţit şi rupt de toate urâciunile şi abominaţiile practicate de Neamuri, care să se bucure de binecuvântările Ţării Făgăduinţei (v. 22-26). Cei care chemau morţii şi ghicitoarele trebuiau exterminaţi prin omorârea cu pietre (v. 27).