În general străinii şi oaspeţii, precum şi argaţii nu aveau voie să mănânce din hrana sfântă. Dar un sclav care a fost cumpărat de preot, precum şi copiii sclavului puteau să mănânce din hrana sfântă. Dacă fiica preotului se căsătorea cu un bărbat din afară, nu mai avea voie să mănânce din hrana sfântă. Dar dacă rămânea văduvă sau divorţată sau fără copii şi trăia în casa tatălui ei, atunci putea să mănânce din hrana preoţilor.